Danone – 15 ani în România

  15 ani de la primul iaurt Danone fabricat în România

Pe data de 15 mai Danone a lansat un comunicat de presă prin care anunța împlinirea a 15 ani de la primul iaurt Danone fabricat în România.

După schimbări de strategie de brand, platformă on-line și încheierea de parteneriate cu nume sonore din show-biz-ul internațional și autohton , Danone își celebrează oamenii și munca depusă de aceștia în cei 15 ani de existență pe piața românească.

Am participat la aceste evenimente, am vizitat fabrica Danone, am primit răspunsuri la întrebările pe care le aveam. Dar cel mai mult am fost surprinsă de dedicarea oamenilor, a angajaților companiei Danone România.

Nu m-a mirat în niciun fel cum, în comunicatul dat, compania se mândreşte cu echipa pe care a construit-o de la zero în România și care astăzi numără peste 500 de persoane. Peste un sfert dintre angajaţii firmei din 1999 lucrează încă în companie, în echipa de producţie, laborator, vânzări, financiar, mentenanţă, şoferi pe cisternele de lapte sau manageri proveniți din aceste departamente operative.

 

Iată ce spun aceștia în comunicat:

 

Logo Danone

Lucrez la Danone din februarie 1999. Participarea la naşterea unei companii mi-a adus o mare bucurie. Este grozav să ştii că, prin munca şi responsabilitatea ta, milioane de români se bucură de un iaurt gustos şi sănătos în fiecare zi. Atunci când se întâmplă să ne fie mai greu, ne gândim la feţele fericite ale copiilor care vin să viziteze fabrica şi ne povestesc ce mult însemnăm pentru ei şi cum au crescut cu laptele şi iaurturile de la Danone. Sunt mândră de colegii mei, suntem o echipă extraordinară, ne bizuim unii pe ceilalţi, ne ajutăm şi nu există obstacole pe care să nu le putem depăşi împreună,”  povestește Erika Iordache, actualmente Manager Reglementare și Relații Instituționale în Danone România.

 

 

Primul lot de iaurt l-am vegheat peste noapte, în timp ce fermenta. Voiam să ne asigurăm că va ieşi perfect, aveam încredere că va fi aşa, dar ştiam, la fel ca şi acum, că succesul depinde de noi şi eram hotărâţi să facem totul ca la carte,” îşi aminteşte George Alexe, Coordonator atelier producție, și adaugă: „15 mai, 15 ani e o sărbătoare pentru noi, timpul a trecut incredibil de repede, mă gândesc cum m-a transformat apartenenţa la Danone, cât de mult am crescut ca experienţă, încredere în forţele proprii, responsabilitate şi stimă de sine.

 

 

Actualul Director General al companiei, Dieter Schulz, care este responsabil pentru activităţile Danone din România, Bulgaria, Grecia şi ţările din regiunea Adriaticii, declară: „Am toate motivele să fiu mândru de cei 15 ani de reuşite aici, în România. Am parcurs un drum lung de la primul iaurt produs în 1999. Prin muncă multă, investiții continue și pasiunea pentru cele mai bune iaurturi de pe piață, am reușit să ajungem lider în categoria iaurturilor. Fabrica noastră are cea mai bună performanță europeană, folosim cel mai bun lapte de la fermele românești și brandurile noastre sunt alegerea preferată pentru români de toate vârstele. Dar cel mai mult sunt mândru de echipa Danone România – pasiunea pentru iaurt și calitate este o inspirație și face parte din fiecare dintre iaurturile noastre. Privesc spre viitor cu încredere în oamenii noștri, în puterea noastră de inovație și în angajamentul nostru de a contribui ca România să fie o națiune care se bucură de mai multă sănătate.”

 

 

Primele iaurturi Danone au fost produse la București, pe data de 15 mai 1999, sub brandurile Natural și Delicios. Un an mai târziu compania devenea lider de piață în categoria lactatelor proaspete, în România.  Astăzi, 1 din 2 iaurturi consumate în România este produs de Danone, iar dobândirea și păstrarea poziției de lider reprezintă în sine o istorie pe care o puteți descoperi aici.

 

Cu o expertiză internațională de aproape 100 de ani în producerea de iaurturi, lider mondial pe categoria de lactate proaspete, Grupul Danone a demarat investiţia în Romania, în 1996, prin achiziţia fostei unităţi Mioriţa Fundeni, care nu mai funcționa la acel moment. Fabrica din București a fost apoi reabilitată şi echipată cu linii moderne de fabricaţie, integrate într-un sistem automat de programare, operare şi control al proceselor de fabricaţie. Investiția inițială a fost de 18 milioane dolari.

 

fabricabeforeafter

Investițiile în operațiunile din România au continuat de-a lungul celor 15 ani, atingând în prezent peste 300 milioane lei. Prezenţa Danone în România înseamnă mult mai mult decât procesarea laptelui în iaurt: reprezintă o contribuţie la crearea de noi locuri de muncă, la dezvoltarea fermelor româneşti, la dezvoltarea reţelei logistice – Danone fiind prezent în peste 10.000 magazine din toată țara, la susţinerea proiectelor sociale şi comunitare și contribuții importante prin taxele și impozitele plătite către statul român, care se ridică la 235 milioane lei în ultimii 15 ani (fără TVA). Prin programele de sprijin pentru micii și marii fermieri, peste 22 milioane lei au fost investite în dezvoltarea producției autohtone de lapte.

 

 

iaurturibeforeafterÎn ultimii 15 ani Danone a fost locomotiva dezvoltării categoriei de lactate proaspete în România, prin informare și educație, dar și lansarea de noi game de produse cu valoare adăugată pentru consumator, așa cum sunt: Cremosso, un iaurt foarte cremos și consistent, pe piață din anul 2000, Activia, cu bacterii probiotice, din anul 2001, iaurtul Danonino pentru copii, cu calciu și vitamina D, din 2007 sau OIKOS, iaurt sățios bogat în proteine, în 2013. “Danone – cred că a fost aici dintotdeauna”, „pentru mine, iaurtul începe cu Danone”, „am crescut cu Danone”  – sunt expresii pe care le-am auzit adesea de la consumatorii de iaurturi și care reflectă istorii personale de viață ce se întind pe o perioadă mai mare de un deceniu.

 

 

Danone în România

 

DANONE România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2012 o cifră de afaceri de 506 milioane RON. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs, produse în majoritate în fabrica din Bucureşti, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români.

Compania DANONE România face parte din Grupul DANONE, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul DANONE a înregistrat în 2013 vânzări de peste 20 miliarde EURO.

Danone a facut primul pas pe piață încă din 1919, în Barcelona, când Isaac Carasso a început să vândă primele iaurturi în farmacii, ca un leac pentru infecțiile intestinale, care făceau ravagii în rândurile copiilor.  Astazi, divizia de lactate este puternic dedicată misiunii companiei de a aduce sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni. Cele mai cunoscute mărci Danone includ produse lactate fermentate cu probiotice (Activia, Actimel), produse pentru copii (Danonino), iaurturi în stil grecesc și bogate în proteine (Oikos), mărci de răsfăț (Danette) și gamele Danone cu iaurt simplu și cu fructe.

 

Comments

Leave a Reply